Nimic nu i bun cand privesti lumea asha cum o privesc eu..in mare, pentru ca ea nici macar nu te priveste inapoi. Simt ca in mine zac mai multe eu-uri..si zac,zac, zile ntregi si nopti la rand..si cand dau de tine, soare, se trezesc pe rand, una cate una,mai ales cele crizate si frapant de sincere...dar niciuna nu ti place.
Obishnuiai sa saluti tuh, sa intorci privirea si sa zambesti la revedere, acum ignori..Ce anume ignori?Ma intrebi pe mine, n am (motive) sa ti spun.Ignori poate patetismul din mine, inflacararea pe care va grabiti sa o numiti disperare?!Exagerez, stiu.
Lumea mea, virtuala , cum o etichetezi, ma lasa sa respir din cand in cand... e ca o coma dulce, in care mi se arata paradisul.
Cred ca privesc in gol , in fapt.
E atata tristete si amaraciune aici, incat, zau...miroase a resemnare(e greu cuvantul asta)...si mi pare ca n am incotro decat sa plec mereu, sa uit (Ce? Cand eu is arhitectul propriului meu iad...) prin consum de oameni de-o-zi, straini, dar placuti...sa uit iar cine sunt.. sa ascund universe alexandrinesti (La ce bun? Cand vei spera ca un copil idiot ce esti,femeie...ca intr o zi piratul ti se va intoarce din mari si ti va gasi comoara ta , atat de bine ascunsa???)
Nu stiu ,zau, cum poate sa zaca atata prostie capoasa in mine.
In fapt , imi pare rau pentru ca sunt.
Deja cam vreau sa plec, sa cutreier lumea pe jos cu prietenul meu Josh...mi e dor de tine,josesito, de fotografii, copii si biciclete, de incurajari si imbratisari...imbratisari calde de prietenie, de engleza noastra stalcita de filme, de povestea ta reala de iubire, de pareri de rau lacrimate, sincere si grele, de batalii cu apa in brutarii milton keynes-iene, de schimburi de replici firesti, fara dubii si dotii. Lumea lor se grabeste sa ne eticheteze, dar noi stim ca suntem firesti, conectati intr un fel pe care nu simtim nevoia sa l explicam, caci nu ne doare pe noi.
Cred in povestea ta de iubire , si o vad ca i reala, si se intampla ..si simt bucurie sincera pentru tine, caci nu ti pot dori nimic mai suprem, dar mi e teama ca mie imi expira contractul...ca nu mai e mult, si lumea mea de iubire(si uiii..cat de frumoasa ar fi fost) se prabuseste ...si doare cu atat mai mult,cand vezi ca unii si o implinesc. Te simti bolnav, stricat..cu toate ca ti faci verificari periodice de mentenanta.
Toate trec...stiu,dar imi lasa urme si mi aduc alte eu-uri si se face greu aici...si s din ce in ce mai cocoshata,mai batrana si mai aproape de dus, caci nu stiu cum sa traiesc intr-o lume fara soare...ba mai grav, imi pare din ce in ce mai greu sa imi imaginez (orice).
Tot gandul meu imi prevede eclipsa.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu